Aboneaza-te la newsletter

Fii Informat

decembrie 3, 2015

Nu fac parte din sistem

Ghid de motivaţie intrinsecă Acţiunea umană vine de cele mai multe ori din motivaţia intrinsecă. Dacă rotiţele intrinseci au ruginit, renunţi să mai acţionezi în direcţia pe care ţi-o doreşti şi toate obiectivele tale pier o dată cu tine. Orice lucru care merge foarte bine, pe lângă disciplină, care este esenţială, are şi un sistem în spate. Fie că vorbim despre o afacere sau despre o ţară, sistemul bine pus la punct este cel care conduce acţiunea către succes. Te întrebi “ce legătură are asta cu mine ca individ” ?  Tu faci parte dintr-un sistem. Din momentul în care te-ai născut, ai fost înrolat într-un sistem care nu îţi aparţine. Ai urmat o grădiniţă, un liceu, poate că ai urmat o facultate şi apoi te-ai angajat. A urmat alt pas, te-ai căsătorit şi în final ai ajuns nefericit. De ce? Pentru că faci parte dintr-un sistem defect.  Ai urmat o şcoală unde toţi trebuia să gândiţi şi să acţionaţi la fel, nu ai avut curaj să îţi spui punctul de vedere pentru că mare parte din profesori pun mai mult accent pe răspunsurile corecte decât pe întrebările provocatoare. Imediat erai pus la tăcere. tu trebuia să fii la fel ca toţi ceilalţi. Nu ieşi din turmă! Ai urmat o facultate dar nu te-ai angajat în domeniul pe care l-ai vrut, pentru că toţi ţi-au spus că e greu în România, se plăteşte prost şi te angajezi numai pe pile. Ai trecut un interviu, ai sărbătorit cu prietenii prima reuşită şi înainte să te trezeşti din marea mahmureală ai realizat că […]

Descarca Gratuit e-book “7 reguli de bune maniere omise in societate”

Dupa abonare te rog sa-ti verifici email-ul pentru confirmarea adresei si pentru a descarca Bonusul Gratuit.

Nu-ti face griji, si eu urasc spam-ul!