In fiecare an, in luna august, daca traiesti in Romania ai sansa sa asisti la festivalul “diaspora vine acasa”. Sigur stii ca in perioada asta, orasele isi imbogatesc tablourile cu multe masini cu numere straine, cel mai adesea, Anglia, Italia sau Spania. Copii, nepoti, frati, bunici, parinti se intorc acasa.

Pierdusem de ceva timp calendarul acestui fenomen dar imediat memoria mi-a fost reimprospatata cand in news feed  mai multe statusuri decat oameni care efectiv s-au intors acasa, aduc ironii, satire la adresa conationalilor nostri. Cel mai adesea oamenii scriu si rad despre dragii nostri patrioti care au uitat limba, ca au uitat de unde au plecat, ca peste tot pe strada auzi doar “como se dice”. Este o problema pe care am depistat-o in toata valea plangerii care are loc in perioada asta, personal am auzit mai mult “como se dice” de la oameni care traiesc in Romania decat de la cei care s-au intors cu adevarat. Motivul? Romanii nostri rad de fratii lor. Frumos.

Hai sa iti spun ce m-a determinat sa scriu acest articol. Astazi pe la pranz, ma opresc in fata unui fast food, ma asez la rand si astept cuminte dar si cu minte, sa vina randul meu sa comand. Ma apropii, ma apropii si chiar cand sa vina randul meu, un domn care tocmai isi luase comanda se intoarce si cere ceva celui care tocmai l-a servit, acesta nu intelege si il pune sa repete. Domnul realizand ca nu a spus in limba romana, cu o expresie a fetei care isi cere scuze, spune din nou “servetele va rog” , le ia si se indeparteaza. In momentul urmator in fata mea, in spatele meu si cel care era dupa tejghea radeau “ia uite ma, como se dice la cola a voi, hahahahah”, stiti deja scenariul nu mai este nevoie sa il reamintesc.

Eram singura persoana inodora, insipida, incolora care asista la acest show, timp in care verbalizasem deja a 3-a oara ce imi doream domnisoarei din fata mea, ea fiind prea ocupata sa rada de “como se dice”. Imediat imi iau comanda si colegul ei repara situatia “va cer scuze pentru situatie”, plecand totusi cu o dorinta de a mai reveni pentru gestul lui de a-si asuma greseala colegei, macar atat, aveti o bila alba, poate mai revin.

Am stat si m-am gandit pe parcursul zilei, acum multi ani, probabil ca radeam si eu, “hahaha, ia uite ma la el, como se dice” , dar timpul a trecut, hai sa devenim si mai inteligenti intre timp, nu? Ma gandeam, ca despre asta vorbeam, cat de rautaciosi suntem, si am sa iti spun si de ce. Pune-te TU in situatia in care ai lucrat 4-6-7-10 ani in alta tara, ai vorbit zilnic alta limba, ai cumparat zilnic de la magazin in alta limba, ai plans in alta limba, ai ras in alta limba si vii dupa 5 ani acasa, si involuntar cu bune intentii ceri o ciocolata in limba italiana fara a-ti da seama ca tocmai ai facut asta, pentru ca inca nu te-ai reacomodat cu tara natala.

Cu ne ajuta ca radem de prietenii, fratii, conationalii nostri in loc sa fim OAMENI si sa fim noi aia prietenosi ca s-au intors acasa si sa le spunem “ciocolata se numeste”?

Am realizat in toti anii astia ca atunci cand radem, injosim, aratam cu degetul spre alte persoane, de fapt aratam cu mai multe degete spre noi, pentru ca nu te face cu nimic mai presus faptul ca razi de cineva. Atunci cand calcam imaginea, cultura, sufletul altor persoane in picioare, atunci se vede adevarata dovada de cultura si inteligenta a noastra. Multi prieteni, frati, oameni au aratat in aceasta perioada in care romanii se intorc acasa,  cat de mult pot cu adevarat, si degeaba rad de cineva cand ei au stat acasa si o samanta de inteligenta nu au plantat intre urechi.

Hai sa aratam celor care se intorc acasa ca ii primim cu bratele deschise indiferent de statut social, varsta, nivel de educatie sau cultura.

Bine ati revenit, ma bucur ca existati !

Astept comentariul tau

Florin Murariu
Florin Murariu
In momentul in care oamenii vor invata cum sa comunice eficient, vor avea posibilitatea sa reduca considerabil stresul din viata lor si sa dezvolte relatii sanatoase, personale sau business. Lucrez impreuna cu oamenii ajutandu-i sa-si construiasca relatii puternice prin dezvoltarea abilitatilor de comunicare persuasiva si asertiva.

Descarca Gratuit e-book “7 reguli de bune maniere omise in societate”

Dupa abonare te rog sa-ti verifici email-ul pentru confirmarea adresei si pentru a descarca Bonusul Gratuit.

Nu-ti face griji, si eu urasc spam-ul!