Aboneaza-te la newsletter

Fii Informat

martie 26, 2017

E in regula sa fii trist intr-o societate prea fericita

Am învățat să mimăm fericirea și zâmbim fals pentru a nu fi înlăturați din o societate în care nu ai voie să greșești și să fii trist. Dacă ești trist ești în depresie, îți tai venele și știrile de la ora 17 spun că e posibil să te arunci de pe un pod.  Oamenii ce îți blamează sentimentele întunericului o fac pentru că lor înșiși le este frică de aceste sentimente, atunci când se întâlnesc cu ele, nu știu cum să le gestioneze, intervine frica și fug. Nu sunt toți  la fel de puternici, dar te voi ajuta și te voi îndruma în acest tunel al întunericului pentru a te bucura de propriile săpături și descoperiri personale.  Îți voi spune de ce de acum încolo este în regulă să fii trist și cum să conștientizezi că această emoție te transformă din omidă în fluture.  Ne ascundem că suntem triști și pozăm în viața perfectă  pentru că e greșit să fii trist. Salariul nu îți ajunge pentru o viață decentă, relația de cuplu nu e perfectă, ai suferit o pierdere, nu ești pe drumul pe care ți l-ai dori, toate acestea îți provoacă stres și îți omoară sufletul.  Greutatea corpului tău nu depășește greutatea inimii tale, dar cu toatea astea nu poți fi trist, e greșit.  Te întreb cine a spus că e greșit să aveam această emoție care nu ocolește pe nimeni? O reprimăm atât de des și o punem sub preș când vin musafirii încât ea face pui mici și pufoși și mai mari și mai mari pâna te […]
ianuarie 27, 2017

Suferim si tanjim dupa aprecierile altora

 Articolul ăsta îl scriu pentru mine, pentru tine, pentru noi. Toți avem un moment când picăm și stăm acolo lipiți de pământ, atât de înrădăcinați că nimeni și nimic nu ne poate ridica, și chiar dacă te-ar ridica nu ai găsi puterea să stai în picioare. Familie, iubită, iubit, prieteni, afaceri, rate, telefoane, mașini, toate în momentele alea ne aduc suferință.   Un copil de 6 ani, cu ochii mari, privind curios ar întreba acum: “de ce?”  De ce suferim?  Ți-ai întrebat inima, corpul, mintea de ce suferiți?  Suferim pentru că ne dorim și tânjim după Porsche-ul din parcarea vecinului în timp ce ne plimbăm cu Golf 4.   Suferim pentru că ne pasă ce zice prietenul nostru despre noul telefon Iphone 7, dacă îi place sau nu. Doar că el e fan Samsung, și te doare că nu ți-a zis “ Bravo, frumos telefon, cred că ai dat toți banii și ceva în plus pe el, ești bogat” . Ți-a zis doar “ Samsung S8 apare în curând, e mult mai tare”.   Suferi că vrei salariu mai mare, acum câștigi doar 3000 ron, deși anul trecut chiar atât ți-ai propus să câștigi pentru a fi fericit. Tot nefericit ai rămas, acum tânjești la 4000.   Prietenii ies de 5 ori pe săptămână în oraș, tu abia îți permiți o dată, nu e că ai vrea neapărat să ieși dar ei sunt acolo fără tine, trebuie să ții rangul. Trebuie să faci parte dintr-un trib, iar tribul e acum la bere.   Și suferi.  Știi de ce mai suferim ? Pentru că nu avem […]
decembrie 5, 2016

Ce este dezvoltarea personala si cum se vinde ea de fapt

Dezvoltarea personala se vinde bine in zilele noastre, iar oamenii sunt dipusi sa plateasca scump pentru marketingul cel mai bun. M-a interesat in ultimii ani destul de mult acesta ramura, destul de mult incat sa o studiez din scoarta in scoarta. Te surprind si iti spun ca inca nu am reusit sa o deslusesc pentru ca zi de zi mai am un click dar si un declic. Cu toate acestea mi-am cimentat foarte bine cateva aspecte importante pe care vreau sa ti le impartasesc  in randurile ce urmeaza. Ce tot este aceasta dezvoltare personala despre care tot se vorbeste atat fie intr-un mod peiorativ  fie intr-un mod pozitiv. Miscarea pentru dezvoltarea personala a inceput in anii ’40 si s-a raspandit in anii ’60 mai intai in America, apoi in Europa. In acele vremuri dezvoltarea personala facea referire la diferitele activati ale unor grupuri de intalnire, al caror activitate era sa exploreze relatiile dintre oameni si sa imbunatateasca acestora cunoasterea despre ei insisi si despre ceilalti. In cadrul acestor intalniri se foloseau tehnici stravechi de meditatie si relaxare fizica, precum yoga. Dezvoltarea personala a fost, de asemenea, impulsionata de foamea si setea multor oameni de a se simti conectati cu propriile forte naturale si cu propria creativitate. Carl Rogers, unul dintre cei mai importanti sase psihologi ai secolului XX era de parere ca inmugurirea miscarii pentru dezvoltarea personala a fost stimulata de declinul credintelor religioase si de nevoia de a se gasi surse alternativa pentru a da un sens existentei. Experienta mi-a aratat ca oamenii incep sa fie interesati de propria […]
octombrie 27, 2016

Indici de inselaciune

       „ Toate adevărurile sunt ușor de înțeles odată ce au fost descoperite: ideea este să le descoperi.”  Galileo Galilei         De câte ori te-ai aflat în situația în care ți-ai fi dorit să știi adevărul? Intuiția îți spunea că acțiunile nu se alinieaza cu cuvintele dar orice ai fi făcut nu ai reușit să intri în mintea interlocutorului. Dar poate fi propria intuiție un judecător? Pentru tine da, pentru restul lumii, nu. De aceea ai nevoie de ceva mai mult decât atât, pentru a verbaliza și a face pe cel din fața ta să înțeleagă că a fost prins cu o minciună.        În rândurile ce urmează am să îți ofer câțiva indici comportamentali, vizuali și auditivi, ce te vor ajuta să identifici o minciună.  Înainte de a trece la detalierea succintă a câtorva indici, e imperios necesar să conștientizezi un lucru cât se poate de important. Nu vei putea identifica o minciună atât timp cât ai convingerea că ceilalți nu te vor minți. Atât timp cât vei crede cu tărie că partenerul, familia, prietenii nu te pot minți, nu vei reuși să identifici minciuna, pentru că nu îți dai voie să identifici.        Încă din copilărie am fost învățați că „ a minți” este rău și am fost inoculați cu această mentalitate, o mentalitate care în perioada adultă te împiedică să identifici minciuna, pentru că îți este frică de adevăr sau pentru că îți asumi rușinea persoanei care minte. Adevărul este că cercetările comportamentale arată că mințim în medie […]
august 31, 2016

De ce cred ca nu toti trebuie sa fie speakeri

Public speaking. Pentru cei mai mulți antreprenori, manageri, freelanceri, acest domeniu e unul deja foarte cunoscut. Multe persoane, din cele care au făcut cunoștință cu acest domeniu, îl fructifică într-un mod pozitiv, înfloritor, înclinat spre evoluție. Din păcate, în România, acest domeniu a devenit foarte comercial, într-un mod peiorativ, astfel încât mulți dintre cei ce stăpânesc acest domeniu nu mai au ca prioritate arta conversației, destabilizând și mai tare o piață deja bulversată și prost informată. Am să îmi expun mai pe îndelete, punctul de vedere în rândurile ce urmează.  Public speaking-ul a început să fie vizibil în România în urmă cu un deceniu, apărând ca niște picături mici prevestind o ploaie deasă. Sigur că se simțea prezența și înainte de acești ani, dar prezentările mediatizate puternic erau sporadice. Impactul suprem, explozia, și-a făcut simțită prezența în anii amintiți mai sus, asemenea unui puișor de găină ce crapă coaja oului cu ciocul său fragil, născându-se în România ceva cu totul nou, deja trecut de modă în alte țări occidentale, Public Speaking.    Ultimii 3 ani vin cu un fenomen fantastic , dar care, din punctul meu de vedere poate afecta oamenii prinși în el. Spun asta pentru că și eu am fost unul dintre cei prinși asemenea hainelor din cuva unei mașini de spălat, acesta fiind motivul pentru care acest articol există.  Public speakingul a prins publicul în urmă maratoanelor de seminarii gratuite ținute în orașe din întreagă țara. Antreprenori români au adus pe plaiurile noastre un concept străin de a ține seminarii. Nimic greșit în asta. Audiența ridicându-te la câteva […]
iulie 27, 2016

Iesiti din minti

Sunt foarte curios cum a perceput mintea ta acest titlu. Vocea interioară a citit “ oameni ieșiți din minti” sau a citit imperativul “ oameni, ieșiți din minți ! “ ? Oricare ar fi varianta, ambele sunt adevărate.   De ce?  Trăim într-o lume de oameni ieșiți din minți, dar mai trăim și într-o lume în care mulți oameni au nevoie să iasă din minți.  Cum poți să ieși din minți? Voi exemplifica asta, cel mai bine cu un fragment dintr-un discursul al lui Abraham Lincoln, fragment pe care îl voi dezvolta ulterior.  “ Dogmele trecutului mai liniștit nu se mai potrivesc cu prezentul frumos. Ne confruntăm cu multe dificultăți. Și pentru că situația noastră este nouă, trebuie să gândim și să acționăm diferit. Mai întâi trebuie să ne dezrobim noi înșine și abia mai apoi ne vom salva țara.”   Mi-a atras atenția cuvântul “dezrobi” în aceeași măsură în care, poate, ți-a atras și ție. Te vei întreba “ dar ce, noi suntem robi?”. Da! Ne trăim viețile ghidați după idei cărora le suntem devotați, dar care nu mai sunt nici adevărate nici relevante în vremurile noastre. Trăim hipnotizați și înrobiți de ele.  Avem scăpare, putem să ne scuturăm și să pășim mai departe dar ne place să nu ne responzabilizam. Ne place să fim robii unei societăți și pe ea o acuzăm pentru toate eșecurile noastre.   Lincoln ținea acest discurs în 1862. Mai târziu cu 154 de ani, acest discurs încă are valoare și poate trezi minți.   Unii își trăiesc viața linear și se transformă în dinozauri. Ce păcat că […]
iunie 22, 2016

Oamenii mimeaza

Oamenii mimează fericire, împlinire, valori. Îmi asum când spun că oamenii mimează asta pentru că dă bine pe sticlă. Iar atunci când vorbesc despre sticlă fac trimitere directă către societate. Astăzi mă opresc doar la oamenii ce mimează valori.  Îți spun de ce în rândurile ce urmează.  Zilele ce au trecut am lucrat cu o echipă la valorile unei companii.  Exercițiul în sine a fost unul întins pe o lungă perioadă de timp și cu mulți mușchi ai minții antrenați. După multe încercări am stabilit metoda cea mai eficientă prin care putem stabili valorile companiei. Fiecare membru al echipei făcea o selecție a valorilor sale principale în etape până ajungea la una singură, cea mai importantă.  Ultima etapă a metodei era să alegem dintre cele identificate la membri. Exercițiul a avut o finalitate frumoasă cu liniștea și împlinirea echipei pentru rezultat.  Doar că eu am realizat și am învățat ceva foarte important din acest exercițiu. În timp ce făceam o selecție a propriilor valori, în liniște, într-o secundă m-am împins în spătarul scaunului și m-am lăsat pe spate. Realizam că era un moment de sinceritate cu mine și că valorile pe care le aveam în față erau ale mele. Le respir zilnic, le trăiesc, îmi ies prin pori. Nu erau ale societății, erau ale mele.   Am zâmbit totuși la gândul că am întâlnit multe persoane care au valori alese de societate, valori care rostite și afișate undeva dau bine pe sticlă. E la modă să ai valori pompoase, cuvinte fashion. Păcat că multe dintre ele sunt doar cuvinte fără emoție, […]
mai 30, 2016

Nebun de dezlegat

De care ori ți s-a întâmplat să te simți ca un nebun? De care ori îți bătea inima cu putere și tremurai abia așteptând să împărtășești o emoție, un gând?  De câte ori ți-au pus lanțuri pe suflet spunând: „ ești nebun.” ?  De câte ori te-ai gândit că trăiești într-o lume nebună dar singurul nebun pari tu?  Trage un scaun, așează-te. Hai să povestim.   Imaginează-ți că ești o pasăre. Tu ești corpul, oamenii din jurul tău sunt o aripă iar experiențele ce te definesc sunt altă aripă. Atunci când zbori, dai din aripi iar oamenii și experiențele sunt cele ce te țin în aer, ce te poartă prin curenții de aer și te duc în direcția pe care vrei să o urmezi. Așa se întâmplă și  în viață, oamenii și experiențele, aripile tale, sunt cele ce ajută la construirea și șlefuirea ta ca individ.   Formarea ta depinde foarte mult de cadrul în care ai trăit și de oamenii cu care te-ai înconjurat. Hai să îți spun de ce oamenii îți vor mai spune în continuare că ești nebun.  Tu ești pasărea de mai sus, bine?  După ce ai spart coaja oului cu micul tău cioc, ai tras aer în piept și ai început viața. Tu provii dintr-o familie de păsări care cutreieră lumea, zboară, sta pe ramurile copacilor, pe acoperișul caselor. Cumva destinul tău a făcut ca oul din care ai ieșit tu să fie adoptat de o familie de găini, păsări care nu prea zboară mai sus de un gard și nici nu excelează în a sta în […]

Descarca Gratuit e-book “7 reguli de bune maniere omise in societate”

Dupa abonare te rog sa-ti verifici email-ul pentru confirmarea adresei si pentru a descarca Bonusul Gratuit.

Nu-ti face griji, si eu urasc spam-ul!